Gandhi punea respectul său profund pentru femei pe seama „rezistenţei” iniţiale a soţiei sale la comportamentul său posesiv. „De-ar învăţa femeile să spună NU soţilor lor atunci cînd aceştia vor să profite trupeşte de ele”, spunea el. „Aş vrea ca femeile să înţeleagă dreptul fundamental de a rezista”.

Nu încuraja căsătoriile caste, ci mai degrabă o relaţie desexualizată, în care funcţia primară a femeilor să fie maternitatea. De fapt, idealizînd calitatea de mamă, poate din cauză că îşi adorase propria mamă tînără, Gandhi nega în mod implicit sexualitatea femeilor, în ciuda dovezilor zilnice ale acesteia în cadrul ashramului.

Gandhi credea că abstinenţa sexuală este o opţiune valabilă şi pentru ele, deşi cele mai multe sînt predestinate să devină soţii şi mame. Cu toate acestea, versiunea neobişnuită de brahmacarya a lui Gandhi este instructivă nu atît ca model de abstinenţă cît ca exemplu de instrument folosit în acţiunile politice.

O analogie vagă ar fi grevele foamei, folosite pentru a sublinia diverse proteste sociale. Un individ îşi transformă stilul de viaţă – permanent, în cazul lui Gandhi, sau temporar, în cazul greviştilor foamei – pentru un principiu.

Diferenţa este că brahmacarya poate fi obţinută doar în urma unor eforturi majore şi nici măcar o viaţă de chinuri nu garantează succesul. Filozofia, tradiţia, legendele şi sistemul de valori ce stau la baza brahmacarya o ridică la cel mai înalt nivel al aspiraţiilor umane.

Puterea pe care aceasta a indus-o în psihicul lui Gandhi şi prestigiul enorm pe care i l-a adus în rîndul compatrioţilor săi sînt cele mai miraculoase dimensiuni ale sale.

Felul în care Gandhi a cuplat-o cu o filozofie elaborată, de „nonviolenţă activă”, a afirmat de asemenea puterea unui stil de viaţă celibatar în procesul de creaţie, conducînd, în acest caz, la naşterea unei mişcări politice